Ciocolată amăruie de Irina Binder
Ciocolată amăruie de Irina Binder
Ciocolată amăruie de Irina Binder
13.10.2020 Scrisori din cărți 0
“Când plecam unul de lângă celălalt nu ni se părea că ne despărțim, ci că mergeam să ne așteptăm altundeva.” Cesare Pavese La început ne aveam doar unul pe celălalt. Locuiam împreună cu chirie într-o mansardă a unui imobil din perioada interbelică. Doar puţinele haine pe care le aveam erau ale noastre, dar nu ne lipsea nimic. Încă îmi amintesc că aveam două farfurii, două linguri, însă numai o furculiţă. Ne contraziceam de fiecare dată care să
Scrisoare din romanul Invitație la vals, Mihaela Petrican  Aimée a ta.
Poate ai aflat pînă acum că nu mai sînt. Înainte de a pleca în necunoscut voiam să-ţi vorbesc, să-mi deschid pentru ultima dată inima înaintea ta, dar mi-a fost greu, foarte greu. De aceea am ales calea scrisului, mult mai lesnicioasă, cînd poţi spune tot ce te doare, fără să te întrerupă nimeni. Trebuie să-ţi mărturisesc din capul locului că mă simt vinovată faţă de tine, da ― vinovată... Îmi recunosc deschis greşeala care a făcut să ni se
Fericirea
Fericirea
Fericirea
03.01.2020 Scrisori din cărți 0
Eleganță Îngrijește-te, dar nu o face de dragul altora sau pentru a atrage privirile bărbaților! Fă-o pentru tine! Apoi ocupă-te și de atitudine, citește pentru a învăța lucruri noi, zâmbește des și educă-te frumos. Deosebește-te de ceilalţi! Cum? Fii tu însăţi! Așa, cu bune și cu rele. Iubește-te atât de mult încât să nu renunți la demnitate! Fii eroina vieții tale! Frumusețea este trecătoare. Degeaba ai buze perfecte, dacă vorbești ca la
Dragostei  te învață cum să iubești!
Dragostei  te învață cum să iubești!
Dragostei te învață cum să iubești!
28.12.2019 Scrisori din cărți 0
“Când plecam unul de lângă celălalt nu ni se părea că ne despărțim, ci că mergeam să ne așteptăm altundeva.” Cesare Pavese La început ne aveam doar unul pe celălalt. Locuiam împreună cu chirie într-o mansardă a unui imobil din perioada interbelică. Doar puţinele haine pe care le aveam erau ale noastre, dar nu ne lipsea nimic. Încă îmi amintesc că aveam două farfurii, două linguri, însă numai o furculiţă. Ne contraziceam de fiecare dată care să
Johnny Cash și June Carter o iubire adevărată!
Johnny Cash și June Carter o iubire adevărată!
Johnny Cash și June Carter o iubire adevărată!
23.12.2019 Scrisori din cărți 0
Johnny Cash și June Carter Mariajul de 35 de ani dintre Johnny Cash și June Carter este unul dintre cele mai cunoscute mariaje din industria de divertisment. Ambii cântareți de blues și country, și parteneri pe scenă, căsătoria lui Johnny cu June a ținut de multe ori prima pagină a ziarelor. În 1968, după 12 ani de la prima lor întâlnire în backstage la Grand Ole Opry, Cash i-a propus lui June în timpul unui concert în Ontario, să se